Overblog Suivre ce blog
Editer la page Administration Créer mon blog
/ / /

Intalniri-cu-Solomon-Marcus-mediu.jpg

Întâlniri cu Solomon Marcus

"La frumoasa aniversare a celor 85 de ani, ne-am gândit însă la ceva deosebit, pe măsura momentului, anume la o "carte cu prieteni" care să includă gânduri dedicate celui sărbătorit, "scrisori" cât mai autentice, mai aproape de literatură dacă se poate, nu lucrări tehnice. Mai mult, ne-am gândit să chemăm spre o asemenea carte un număr cât mai mare dintre cei care l-au cunoscut, au lucrat împreună, poate doar l-au citit pe Profesor, indiferent de specializare şi profesie, chiar fără legătură directă cu multele direcţii de ştiinţă şi cultură în care Profesorul a activat."

Editura Spandugino

Partager cette page

Repost 0
Published by

CENTENARUL PAUL SMARANDESCU

Începând cu anul acesta si pânà în 2045, vom sarbatori Centenarul unui imobil construit de Paul Smàràndescu în fiecare an,
ba chiar doua sau trei imobile centenare pe an.
Centenarul Vilei Vânàtori este în 2015, mai ràmâne 1 an ca sà îi dàm infàtisarea pe care ne-a lasat-o arhitectul ei.