Overblog Suivre ce blog
Editer la page Administration Créer mon blog
/ / /

Regina Maria

Cea care avea să devină în 1914 regină a României, Maria Alexandra Victoria, principesă de Marea Britanie şi Irlanda s-a născut la 17 octombrie 1875 în Eastwell-Park, tatăl fiind Alfred, duce de Edinbourgh, fiu al reginei Victoria a Angliei, iar mama, ducesa Maria Alexandrova, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În urma demersurilor făcute de către Charley, principesa de Saxa-Meiningen, sora mai mare a împăratului Germaniei, principesa Maria s-a logodit, la numai 16 ani, cu Ferdinand de Hohenzollern, principe moştenitor al României.

Deoarece unirea celor doi tineri putea să aibă consecinţe serioase nu numai pentru Regatul României, ce se alia cu o mare putere, ci şi pentru Marea Britanie, fiindcă punea în discuţie problema ordinii succesorale la tron, lordul cancelar a trebuit să înlăture riscul oricăror complicaţii. William Evart Gladstone care era şi un bun cunoscător al problemelor româneşti, salutând în 1878 România independentă ca pe o viitoare "casă a libertăţii" şi regretând pierderea sudului Basarabiei, a redactat un tratat încheiat de regele Carol şi regina Victoria. Potrivit unei prevederi mai vechi, "Act of settlement" (1701) ce sancţiona pierderea dreptului la coroana în cazul căsătoriei unui moştenitor prezumtiv cu un romano-catolic, principesa Maria a abandonat pentru totdeauna toate drepturile sale de succesiune la coroana Marii Britanii.

Deşi regina Victoria dorise oficierea căsătoriei în capela Sfântului George, la Windsor, în urma disputei dintre cele două bisericii pentru întâietate asupra celebrării slujbei, suverana a renunţat, mai ales că Vaticanul reproşa principelui catolic căsătoria cu o protestantă. Căsătoria a avut loc la Sigmaringen, la 29 decembrie 1892, întâi după ritul catolic, apoi după cel anglican. Perechea princiară a sosit la Bucureşti în 4 februarie 1893, cu care prilej preşedintele Consiliului de Miniştri a dat citire unui act prin care regele Carol considera căsătoria pe care o mediase drept o încununare a muncii sale pentru "propăşirea neamului românesc". În aceeaşi zi, în mod simbolic, în 32 de biserici din Bucureşti s-au oficiat căsătoriile a unei perechi din fiecare judeţ al ţării. La acest eveniment, soţia primului ministru strânsese o sumă pentru cumpărarea unei diademe pe care principesa a rugat să fie folosită într-o fundaţie de binefacere şi, astfel, societatea "Domniţa Maria" avea să susţină şi să cultive arta populară reînviind vechile tradiţii. Principesa Maria, încă de la venirea sa în ţară, s-a simţit legată de destinele acesteia, de viitorul tuturor românilor. Până la urcarea ei pe tron, în 1914, a dat naştere la şase copii: Carol (viitorul rege al României), Elisabeta (viitoarea regină a Greciei), Mărioara (viitoarea regină a Iugoslaviei), Nicolae (viitor regent al României), Ileana şi Mircea.

Prin eforturile sale, legăturile României cu Anglia au căpătat noi dimensiuni, marcând importanţa sporită a tânărului stat român care începuse să aibă un rol însemnat în politica europeană. Rolul său a crescut pe măsură ce se întrezărea posibilitatea realizării unităţii naţionale, printr-o schimbare a politicii externe româneşti. Împrejurările politice ale războiului au arătat calităţile sale în domeniul diplomaţiei, urmărind constant interesele vitale ale României în ţesătura complicată a relaţiilor internaţionale. Încă inainte de urcarea pe tron, în august 1914, s-a opus participării la război a României, alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei în vederea unirii provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar.

În tot timpul domniei regelui Ferdinand, i-a fost colaboratoare de fiecare zi, participând la marile decizii, hotărâtoare pentru poporul român. Înzestrată cu calităţi multiple, cu o îndrăzneală şi energie aproape necunoscute la capetele încoronate, Regina Maria, odată cu intrarea României în razboi, s-a integrat în corpul surorilor de caritate. După ocuparea Capitalei de către inamic, a luat calea refugiului la Iaşi, dar a participat la toate durerile poporului cauzate de război. Gata de ajutor oricând şi oriunde, cu riscul sănătăţii sau al vieţii, vizitează raniţii şi bolnavii de pe front, aşa cum o făcuse încă în războiul din 1913, prin lagărele de holerici. Prezenţa ei pretutindeni mărea curajul şi dădea tuturor siguranţa biruinţei finale.

Fără să piardă vreodată încrederea în victoria finală a Antantei, şi-a urmat dificiala misiune de a convinge pe conducătorii politici englezi de justeţea cauzei româneşti. Scrisorile trimise în anii războiului, arătau guvernului britanic necesitatea aşezării României în hotarele ei fireşti. Cu voinţa fermă şi binecunoscuta-i energie, a susţinut ideea rezistenţei armatei române în "triunghiul morţii", petecul de pământ liber ce-i mai rămăsese României. Tenacitatea Reginei Maria de-a lungul tragediei româneăti în realizarea idealului naţional i-a fost răsplătita prin înfăptuirea presimţirii sale profetice a întregirii ţării.

Odată cu începerea lucrărilor Conferinţei de Pace de la Paris în 1919, cea care, suportând cu stoicism suferinţele războiului strânsese simpatii în jurul poporului nostru, mulţi străini vazând în ea simbolul resurecţiei naţionale, a desfăşurat o bogată activitate de recunoaştere internaţională a României Mari. Prin vizitele oficiale făcute suveranului englez, ori întrevederile cu conducatorii politici ai statelor Antantei, cu preşedintele Wilson la Paris, în 11 aprilie 1919, ori articolele publicate în diferite ziare şi mari reviste europene, s-a straduit să prezinte cât mai bine interesele României.

După încoronarea de la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, alături de regele Ferdinand ca suverani ai României Mari, Regina Maria a efectuat vizite oficiale în Occident, făcând cunoscută istoria şi cultura poporului român. Călătoria în Statele Unite ale Americii în 1926, a fost considerată un succes răsunator. În urma decesului regelui Ferdinand şi al lui I.C. Brătianu, ambele în 1927, Regina Maria va avea o puternică influenţă în viaţa politică a ţării şi pe care o va exercita în special asupra Regenţei. După proclamarea fiului său Carol al II-lea, la 8 iunie 1930 ca rege, acesta, a urmărit sistematic îndepărtarea Reginei Maria de la problemele politice. Regina a ajuns să-şi petreacă timpul tot mai des şi tot mai departe de Bucureşti, la Bran sau Balcic. Absenţa ei de la Curte a favorizat influenţa camarilei asupra lui Carol al II-lea ale cărui veleitaţi pentru un regim de autoritate personală au devenit tot mai evidente şi s-au concretizat în februarie 1938.

Suferindă încă din 1937, Regina a plecat la 17 februarie 1938 în Italia, la Merano. În aprilie acelaşi an se mută în sanatoriul dr. Lahmann din Weisser Hirsch, lângă Dresda. La 27 iunie, deşi medicii o considerau inaptă pentru efortul unei călătorii lungi şi obositoare, a luat hotărârea irevocabilă a revenirii în ţară spre a-şi găsi odihna de veci. A încetat din viaţă în ziua de 18 iulie 1938 în castelul Pelişor. Intreaga presă internaţională, chiar şi aceea din ţările cu care România fusese în război, a adus cel mai înalt omagiu marii dispărute. Prin prevederile testamentare, trupul i-a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, iar inima i-a fost depusă în ctitoria sa "Stella Maris" de la Balcic. Inima sa, nici neînsufleţită, nu şi-a găsit liniştea. Ea a trebuit să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria şi depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran, pentru ca în martie 1971 să fie adusă în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.
______________________________________________

Am primit prin mail o prezentare in imagini a Reginei Maria, o istorie de amator... emotionanta

CASTELUL PELES

Partager cette page

Repost 0
Published by

CENTENARUL PAUL SMARANDESCU

Începând cu anul acesta si pânà în 2045, vom sarbatori Centenarul unui imobil construit de Paul Smàràndescu în fiecare an,
ba chiar doua sau trei imobile centenare pe an.
Centenarul Vilei Vânàtori este în 2015, mai ràmâne 1 an ca sà îi dàm infàtisarea pe care ne-a lasat-o arhitectul ei.